A patra editie a „Cupei studentilor la paintball” organizata de CityPaintball va avea loc in zilele de 21,22 si 23 aprilie 2010 în cadrul terenurilor de paintball CityPaintball din Sos. Straulesti 4-6.

Competitia se adreseaza tuturor studentilor din Capitala si se va desfasura sub deviza „Se cauta absolventii de elita ai facultatii de paintball! Cautam viitorul fortelor speciale in facultati!”

Evenimentul se doreste a fi o pledoarie pentru o viata sanatoasa prin sport in aer liber si va oferi participantilor posibilitatea de relationare, de legare de noi prietenii si de comunicare intre studenti, indiferent de universitatea la care invata.

Echipele participante vor fi impartite in grupe prin tragere la sorti si cea mai buna echipa din fiecare grupa va merge mai departe in semifinale si finala. Trupele de elita, ocupante ale locurilor I, II si III vor castiga premii constand in bile de paintball, vouchere pentru magazinul Citypaintball si vouchere de reducere la paintball. Premiile sunt in valoare totala de 2300 lei.

Taxa de inscriere este de 30 lei/pers, valabila pentru intreaga competitie si include echipament complet de joc, cate 50 de bile de paintball pentru fiecare meci jucat, arbitri in timpul jocurilor, asistenta si personal tehnic.

“Prin aceasta competitie dorim sa ii convingem pe studenti, pe tineri in general, sa lase barurile, cluburile si terasele pentru cateva ore si sa socializeze si altfel, prin miscare in aer liber. De altfel paintball-ul este cunoscut ca un sport care ajuta la formarea si sudarea echipelor si prieteniilor.” a declarat Mihai Voiculescu, Managing Partner CityPaintball. „ Cele trei editii anterioare ale cupei studentilor s-au bucurat de un real succes asa ca ne asteptam ca si de data aceasta studentii sa raspunda pozitiv, mai ales ca au nevoie de o portie buna de distractie si relaxare acum, inaintea inceperii sesiunii” a adaugat Voiculescu.

Inscrierile in competitie se fac la Clubul Leu din cadrul Complexului Studentesc Leu – B-dul Iuliu Maniu nr. 1 , etaj 1, data limita de inscriere 18 aprilie.
Informatii complete pe http://www.citypaintball.ro/citypaintball/cupa-studentilor/

Partener: Radio 21
Coorganizator: Stud Life
Parteneri media: Hoinareala, RegieLive, Sapte Seri, Studentie , Bucuresteni, Roportal